Zambesc.
Am o cutie.
E cutia mea cu vise,
E mica,dar plina.
Sunt visele mele,
Visele tale,
Visele noastre impreuna,
Cutia viselor noastre.
Azi iti iei un vis,
Maine imi iau eu,
Cutia se goleste,
Soarele ne zambeste,
Ploaia se potoleste,
Curcubeul straluceste,
Cutia am umplut-o,
Si vara am trecut-o.
Zbor,
Catre infinitul visului meu,
Vad mana ta,
Prinsa-n parul meu,
Te uiti la mine,
Ma uit la tine,
Viata ne asteapta,
Cutia e intacta.
Oare e adevarat?Chiar se intampla toate aceste lucruri?De ce noua..De ce din nou?Vreau sa cred ca totul e un cosmar..si ca maine totul va fi bine.Nu realizez,nu cred...nu pot sa cred ca orice gram de fericire e invelit intr-o frunza amara a tristetii.Si nu pot sa cred ca abia acum realizez acest lucru.E foarte greu,atunci cand iti dai seama prea tarziu.E foarte greu,deoarece doare...enorm,si simti ca nu se mai termina.Lacrimile sec..inauntru sufletul.Uneori nici nu mai vezi soarele,uneori nu vezi fericirea din fata ta ..si uite asa o pierzi,treci pe langa ea,devi trist,te intrebi de ce,de ce tie.Iar acum,eu ma intreb de ce mie.Mi-e greu,si nu pot sa vad dincolo de rau,dincolo de norii care plang deasupra casei mele,dincolo de ceata ce ma orbeste.Iar atunci cand plangi ,plangi,si dupa nu mai ai nici lacrimi...dar oare sufletul inca plange?Poate.Inseamna ca din aceasta cauza ma doare..sufletul,ma dor ochii ..de la atatea lacrimi,ma doare indiferenta celorlati,ma ustura lacrimiile celor ce sunt tristi,asa ca mine,acum,prezent,si sper..ca atat.E dureros cand pierzi pe cineva,si cand stii ca nu se mai intoarce,nu te mai strange in brate,nu iti va mai tine mana,nu se va mai uita la tine cand dormi,nu va mai fii cu tine in cele mai frumoase momente din viata ta,sau in cele mai triste,ca nu se va mai scalda in ochii tai,ca tu nu vei mai putea sa-i admiri zambetul,si nu te vei mai putea uita in ochii sai.Doar sper ca atunci cand soarele o sa-si aratele razele,pe albastrul cerului,eu sa revad toate aceste clipe de care o sa-mi fie dor,si dupa care o sa tanjesc.Acum,scriu printre lacrimi scrisoare ce o s-o primesti...cand o sa ne-ntalnim,si pana atunci,am sa ma bucur de viata,de soare,de ziua de mine,de cerul albastru,de cei dragi,de frunzele ce cad ,de toamna tarzie,de iarna ce vine,de cantecul din sulfletul meu,de vocea ta in ureche mea,de surasul tau in mintea mea,o sa ma bucur de tot ce nu ma-m bucurat vreodata,o sa lupt,si...vreau sa cred ca atunci cand va fi timpul sa zbor,aripile sa-mi fie intacte,iar ranile inchise ,pentru un zbor cat mai linistit..si plin de iubire,spre tine FERICIRE.
Intamplarea a fost ca am dat peste mai multe bloguri....prima data nu stiam ce sunt,am vazut doar texte,texte si iar texte..curiozitatea ma impins si am indraznit,sa citesc.....blogurile a mai multor oameni,descoperind expresii,trairi ale oamenilor,si sentimente scrise dintre cele mai puternice.Am fost foarte impresionata si de cele mai multe ori ma`m regasit in toate povestirile de pe bloguri.Apropo de sentimente si trairi...imi amintesc imaculat ca era o zi de vara in care discutam cu prietena mea Ligia...si imi spunea despre jurnalui ei.Ma intrebam eu in gandul meu"Oare eu de ce nu am un jurnal?".Raspuns la aceasta intrebare nu am avut si inca nu am.Poate ca trairile,sentimentele,experientele,esecurile,amintirile si gandurile mele nu sunt pregatite sa fie scrise pe hartie,sau poate frica de a le gasi cineva.Cu toate acestea am realizat ca sentimentele nu trebuie scrise undeva ....pentru ca ele stau foarte bine...potolite in sufletul meu.Jurnal sunt sigura ca nu am sa`mi fac,deoarece acum am blog unde pot sa scriu...sentimentele,amintirile,experientele si inexperietele,bune sau rele,vorbele adresate uneori in vant,sau poate chiar cele mai profunde lucruri din cel mai adanc colt al sufletului meu.Iar acum ... presimt ca am gasit raspuns la intrebare mea.
18.11.2009-20:01
